Bolnavă sunt acum, și dor îmi e de tine
Iubitule… Îmi pare, că trupu-mi este greu
Și grea e apasarea ce pune stăpânire
Pe inima-mi ce plânge, și pe sufletul meu.
Stau singură la geam, și văd sau mi se pare
Cum doi indrăgostiți se joacă din iubire.
Privind la ei, mă simt pierdută în visare
Și-mi amintesc de noi, plutind de fericire…
Au fost clipe frumoase. Au fost și vor mai fi.
Iubind, am învățat să fim ce nu suntem,
Am dobândit cu tine dorința de-a trăi
Și numai împreuna, să aspirăm putem.
Vor fi clipe frumoase. Vor fi, cum au mai fost –
Iubitule… dar pân-atunci, acordă-mi o clipită,
Să fiu doar eu cu mine, și să-mi găsesc un rost
În astă lume cruntă, din amăgiri clădită
și vise spulberate precum cenușa-n vânt.
Eu n-am să fiu ca alții, ca soarta să mi-o plâng!
Nu vreau dezamagiri, nu vreau amar cuvânt,
Vreau să-mi înalț ființa, departe să ajung…
Apoi, fi-voi cu tineȘ pe veci îndrăgostiți.
Și din iubire numai, putea-ne-vom juca,
Privind la noi, străinii, pluti-vor fericiți,
Căci numai fericirea nu le-or putea-o lua.