Am
sa iau cu mine scrumul
si-am sa-l zvarl in hau.
Sa
piara orice urma de-adevar.
Sa
nu-l dau apei,
Ci
sa patrunda in humusul
de
unde a nascut.
Astfel,
inec cu scrumul
si
ultima-mi dorinta
de-a
ma ascunde sortii.
Mi-e
frica de pacat, dar cui nu-i e?
Zadarnic
ma perind in asta lume,
Si
tot zadarnic e scumul
Ce
sa pierde-n hau.
Ma
duc cu el in pamant.
Scrumul
mi-e prieten,
Atunci
cand nimeni nu-i
sa
vada cum ochii-mi plang
La
Meditatia lui Massenet.
Si
ochii tot m-ascund.
Scrumul
ma aude, plangandu-mi de mila.
Nici
Strauss, nici Mozart si nici Bach
nu
ma-ntristeaza la auzul
corzilor
de vioara inaripate,
Cum
ma-ntristeaza Meditatia lui Massenet,
Inecand
scrumul.
29 octombrie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu